marți, 4 august 2009

Despre trofee

Vorbeam mai devreme cu Stefana, colega mea de grupa, si ii spuneam cat de bine este acasa, in sanul Avraamului meu. Cu toate ca am fost tare agitata in ultima vreme si nu prea am citit cat mi-am dorit, perioada asta e pentru mine foarte relaxanta.
Si, cum bine stii, cand ai mai mult timp la dispozitie, privesti cu atentie in jurul tau, sa vezi ce si cum se mai intampla. Ce constati nu e intotdeauna la fel de frumos pe cat te-ai fi asteptat sa fie. Astfel, vezi ca oameni pe care ii stiai intr-un fel se schimba. Ca manipularea e cel mai des utilizat mijloc in care iti atingi scopurile si ca ii manevrezi pe ceilalti dupa cum ti se schimba starea de spirit. Ca ti-ai dori sa nu mai cresti. Sa te opresti undeva pe la varsta de saptesprezece ani si sa ramai acolo mereu. Ca viata devine uneori atat de grea incat vrei ca timpul sa se opreasca in loc si sa se puna in miscare atunci cand o sa fii tu pregatit sa-l infrunti. Ca parca nimeni si nimic nu mai are rabdare cu tine, iar tu trebuie sa ai cu ei, caci fiecare are ritmul sau propriu, din care parca nu e cinstit sa-l scoti.
Ma opresc in loc si privesc. Imi vine sa inchid ochii, fiindca ce vad ma contrazice crun si ma acuza."Un tragator cu mana pe tragaci.\ Tot trag in sus si ma lovesc pe mine.\ Sunt falnicul trofeu ce in vitrine\ Sta impaiat de mesterul dibaci." E o strofa dintr-o poezie a lui Sorescu. Nu mai stiu cum se numeste, dar descrie bine starea sufletului meu.
Peste tot numai trofee impaiate...