luni, 25 ianuarie 2010

Despre cuib si fiinta


Dupa o luna de leneveala, agitatie si putina iubire, ma gandeam sa incep postarile din anul acesta povestindu-ti cate ceva despre cuibarirea in fiinta, in fiinta celuilalt mai exact.

Mare iti e uimirea si bucuria in diminetile de iarna in care gerul chiuie pe la geamuri, iar langa tine se afla un suflet cald, ce iti pregatise deja cuibul in care sa te cufunzi si in care sa lenevesti oricat poftesti. Deschizi larg ochii sufletului, caci parca nu-ti vine a crede. Apoi cuprinzi cu bratele tot ce ti se da fara alte ganduri perturbatoare de liniste si pace. Te ghemuiest bine bine in culcusul pufos; te incadrezi perfect, caci locul era special creat pentru tine. Ochii ti se inchid usor si o moleseala placuta si nevinovata iti cuprinde toata firea...

Nu-ti mai pasa daca te vei mai trezi sau nu, daca lumea se indreapta sau e tot cu susul in jos. Stii doar ca nu mai vrei sa pleci de acolo, de jos, convins ca Josul s-a transformat in Sus; si te gandesti ca poate iadul nu e chiar atat de negru.