miercuri, 24 iunie 2009

Un lucru deosebit




Am revenit dupa o absenta de o saptamana si jumatate din insemnarile caietului foileton cu iz de jurnal on line. In tot timpul asta am ratacit mai mult aiurea prin circul dambovitean din care n-am reusit sa scap week-end-ul trecut, din nefericire pentru mine.


Ca sa trecem in revista lucrurile care mi s-au intamplat, am inceput practica la CharityGift.ro, un magazil on line de unde poti sa cumperi o multime de lucruri interesante si dragute, iar o parte din valoarea produselor sunt directionate spre fundatii si implicit, spre oamenii care au nevoie de bani. Partea ce mai frumoasa este ca totul se bazeaza pe voluntariat. Inainte sa le trimit CV-ul meu, m-am uitat pe site si am hotarat ca merita sa intru si eu in comunitatea lor fiindca acesta se bazeaza pe un principiu dupa care ma ghidez ce ceva timp: acela de a darui din prea plinul inimii tale, fara a astepta nimic inapoi. Trebuie sa ai incredere in legea compensatiei universale si in faptul ca astfel sufletul tau se va lumina cu un mm mai mult.


Eu spun ca impreuna se pot realiza niste lucruri bune, pozitive, care te ajuta sa iesi pentru o gura de aer, din mocirla banalitatii unei vieti pe care uneori te limitezi sa o traiesti ca o amiba. Hai, fa un efort si intra pe site. Ofera-ti ocazia de a vedea ceva deosebit!

vineri, 12 iunie 2009

Despre marturisire


Ma gandeam mai devreme la cat de bine poate face cuiva marturisirea. Inca din adolescenta frageda petrecuta in sanul lui Avraam cu nasul printre carti, am dar peste cel care a devenit scriitorul meu de capatai: Fiodor Mihailovici Dostoievski. In cartile lui am intalnit pentru prima data motivul literar al confesiunii. La inceput mi s-a parut usor patetic, in sensul american al cuvantului; dar forta si profunzimea ei a fost ca o lovire concomitenta peste fata a zeci de palmi. Internalizand-o si asumandu-mi calitatea de om si nevoia aferenta de confesiune, mi-am dat seama de adevarata sa importanta si greutate.

De ce greutate, m-ai putea intreba. Ei bine, pentru ca orice marturisire reprezinta o povara pe care cel care o face o transfera celui care il asculta, zambind la sfarsit fiindca se simte mai usor, mai eliberat. E ca pietroiul acela dintr-un monolog al "demonilor " lui Dostoievski, care iti atarna deasura capului si pe care il poti curma prin sinucidere. Sigur, aici te debarasezi de povara lui prin marturisire. Cred ca ea merita o atentie mai mare din partea ta fiindca e o forma de a crea punti intre suflete. Cu ea poti mangaia, elibera, apropia, empatiza si , pana la urma, fi un om viu, adevarat. Ai putea sa incepi citindu-l pe Dostoievski.

Da, pornisem discutia de la faptul ca mi-a fost asa de bine acum cateva zile, cand stateam la o terasa prin centru orasului si palavrageam despre o alta lume, aceea interioara, plina de imagini, vise ganduri si sentimente. Nimic nu poate fi mai dulce decat o marturisire in fapt de seara, in fata unei priviri cristalin de oceanice...

miercuri, 10 iunie 2009

Radu


Cu acesta postare inchei darul facut Oamenilor Mei. Ca un perpetuum mobile ce va dainui in sufletul lor ceva timp de acum incolo, va voi povesti acum despre un prieten drag, de care ma leaga multe amintiri vii, frumoase.

Cand l-am vazut prima data acum trei ani la festivalul de teatru de la Vatra Dornei, am crezut ca e ceva neinregula cu el si am sperat ca nu va trebui sa-l vad prea mult; iar el a spus ca trebuie sa fiu o acritura(ei, una draguta, dar tot acritura!) :)) Insa au fost de ajuns cateva propozitii schimbate pentru ca intre noi sa se lege o prietenie stransa, pe care nici distanta, nici faptul ca ne vedem rar si putin nu a reusit sa o disipeze. Lucrurile care ne unesc acum si in alte vieti viitoare sunt : marea iubire pentru teatru, pentru literatura, pentru arta in toate formele ei; pasiunea pentru scris si dorinta profunda de a Cunoaste si de a Intelege, de a nu ucide cu mintea tainele pe care le intalnim "in flori, in ochi, pe buze ori morminte". Radu, ca despre el e vorba, e un actor minunat, extrem de talentat, cu atata energie si daruire pe scena incat putini sunt cei care il vad si care nu doresc sa-i stranga mana dupa spectacol. Aflati mai multe lucruri de aici http://ludic.wordpress.com/ sau de aici http://ludic.ro/.

De la Radu am invatat ce inseamna daruirea, iubirea pentru scena si pentru viata, bucuria de a trai, de a fii viu si mereu vesel. Si multe alte lucruri pe care , poate, o sa le aflii odata...

Da, iata ca aici se termina protipendata Oamenilor Mei, pe care vreau sa-i asigur, inca o data, de afectiunea si atasamentul, iubirea si daruirea cu care mereu o sa ma gandesc la ei si cu care o sa-i asez pe umarul meu drept. Ma inclin.

miercuri, 3 iunie 2009

Oana


Acum, de pilda, iti vorbesc din fata unui calculator, acompaniata de finutul meu, bebe Cata. DA, am ajuns acasa dupa o luna de circul bucurestean si nici nu-ti poti inchipui cat de bine imi e! Asta e sanul Avramului meu, etern si minunat, indiferent de cat de blamat ar fi oraselul asta mic in care parca nu se intampla niciodata nimic.
Acum o sa-ti povestesc despre o alta prietena de a mea, care ieri m-a sustinut intr-0 chestiune delicata. Dar nu neaparat din cauza acesta am hotarat sa-ti vorbesc despre ea, ci pentru ca aseara, stand in compartimentul cuseta in drum spre Dorna, ma gandeam ca ea e printre foarte putinii oameni care ma primeste la el in casa cu mare drag; cu care pot sa stau de povesti doua zile fara a epuiza jumatate din subiecte; a carei mancare are acelasi gust ca aceea facuta de mama; care si-a luat responsabilitatea de sora mai mare, atributiune pe care si-o exercita cu mare umor : )). Oana, ca despre ea este vorba, alaturi de Gabi, iubitul ei, au fost alturi de mine de fiecare data, cu mult haz si iubire.
Pentru cum e ea si pentru cum ma face sa ma simt alaturi de ea de fiecare data cand ne vedem, ma inclin si o alatur celorlalti Oameni ai Mei. Cat de curand o sa o si vedeti intr-o fotografie atasata cuvintelor mele neinsemnate. Pana atunci, nu va ramane decat imaginatia pentru a va o contura pe Oana in minte... Ceea ce nu e putin lucru.