miercuri, 27 mai 2009

Nadina si eu


Am lipsit cam mult din peisajul propriului jurnal online, insa absenta e una motivata, te asigur. Gata, am terminat cu lamentarile si trec la urmatoarea persoana despre care vreau sa-ti povestesc.

Prima imagine care imi vine in minte despre intaia oara cand am vazut-o e de pe holurile liceului "Ion Luca", imbracata in negru, cu un pulover atarnand talamb si cu parul lung, desfacut. A doua amintire e de la teatru. Ne adunasem pentru "Vin americanii" a lui Dinu Mihai si am zarit-o intr-un colt, stat timid intr-un cot, cu privirea ratacind pe pereti fiindca nu cunostea pe nimeni din vechea distributie cu care mi-am facut eu debutul de amator in teatru: "Destepta pamantului" de Victor Ion Popa. Nici nu stiu exact cum s-a creat legatura dintre noi. Cred ca in cel mai firesc mod posibil. Si de atunci se permanentizeaza si se solidifica o prietenie de peste 3 ani, daca nu ma inseala memoria. De la Nadina, ca despre ea e vorba, am invatat ca nu trebuie sa te dai batut, sa renunti la planurile si la visele tale indiferent de obstacolele care ti se asaza in cale; ca intr-o mana de om incape un suflet de urias care poate darama orice ii apare in fata; ca trebuie sa Crezi ca sa ti sa se intample; si ca, asa cum imi spune cateodata: "Nu exista nu pot, exista nu vreau."

Am fost asa de mandra de ea cand am vazut-o la Iasi cantand pe o scena mare, in fata a catorva sute de persoane incat abia mi-am incaput in piele. Da, in caz ca am omis sa-ti spun, Nadina mea e un mare talent muzical, iar ca sa te convingi intra pe blogul Moldavia Folk din stanga paginii! O sa inchei istorioara cu un gest foarte dulce pe care l-a facut pentru mine: m-a asteptat la intoarcerea mea din Republica Moldova cu supa de pui, care avea gust exact ca cea de acasa, de la Dorna... Nici nu-ti inchipui cat de mult a insemna asta...

Gesturi si dragoste, din partea "Oamenilor Mei"...

luni, 18 mai 2009

Ana si eu


Continuand ideea, azi o sa-ti povestesc despre altcineva dintre "Oamenii Mei", alturi de care mi-am petrecut multe zile fericite.

Daca ai vedea-o pe strada, sigur ai intoarce capul dupa ea, intrebandu-te de unde a iesit tipa asta asa de frumusica si cum de ai ratat-o pana acum. Inca de la prima privire, iti inmoaie genunchii ochii aceia mari si blanzi; te debusoleaza zambetul sincer si strangerea puternica de mana atunci cand se prezinta. Ana, ca despre ea e vorba, e una dintre cele mai apropiate si mai dragi prietene, despre care am hotarat sa-ti vorbesc azi. Ne stim atat de bine incat de fiecare data cand ne intalnim la o sticla de vin rosu ( bautura noastra nelipsita de la fiecare intalnire de amor, cum bine am numit -o noi ), nu e nevoie de multe cuvinte pentru a se infiripa si a se revela legatura aceea la nivel spiritual pe care foarte putini o au, despre care multi nici nu-si imagineaza ca ar putea exista. Mi-e tare dor ( si stiu ca si tie, Ana, ti-e la fel) de discutiile noastre din dupa-amiezile lungi din perioada liceului, despre cate-n luna si-n stele; si mai mult despre ce si cate or mai fi prin sufletul omenesc; despre literatura ( de la antici pana la contemporani); despre filosofia lui Platon pana la Camus si Sartre (preferatii nostri)!; despre viata si moarte, iubire si prietenie - a noastra in mod special, care rezista si se fortifica odata cu trecerea timpului, in pofida distantei, exact asa cum si anticipasem intr-o dupa-amiaza calda de vara, pe o banca, in parc. Si despre toate cate ne mai treceau noua prin minte.

In virtutea acelor vremuri si ale acelora care or sa vina; in virtutea tututror lucrurilor pe care ea m-a invatat si a prieteniei care ne uneste, pe amiaza aceasta i-0 dedic ei, asa cum ar fi trebuit sa fac mai de mult. Aceeasi dedicatie pe care i-am lasat-o pe cartea cu vorbe de duh spuse de Enstein, acum 1 an (iti mai aduci aminte?), o s-o scriu si aici. E dictonul care ne insufleteste de fiecare data cand ne apucam de scris. Da, o sa - ti spun doar atat: "Verba volant, scripta manet" .

joi, 14 mai 2009

Viata noastra. Tina




Cum aseara iti promisesem ca o sa-ti mai povestesc despre "Oamenii Mei" si acum am cateva minute pana sa plec, pe dimineata asta o sa o sarbatoresc vorbind despre prietena mea de-o viata:Tina. E cea mai lunga relatie de prietenie pe care o am: generala, liceu, facultate. Insumate, dau cam 10 ani. De multe ori glumeam spunand ca suntem ca intr-o casnicie, ne cunostem prea bine si ne iubim prea mult ca sa lasam ceva sa intervina intre noi. Nu ne-am certat niciodata.


Nu pot sa-ti enumar toate lucrurile pe care le-am invatat de la ea. O sa-ti spun doar ca am crescut impreuna si am invatat sa ne respectam parerile, chiar daca nu eram de acord cu ele; sa ne sprijinim si sa ne sustinem reciproc. De la ea am invatat ce inseamna prietenie, iubire, rabdare, intelegere si multe multe altele. De multe ori mi-e un dor ingrozitor de dupa-amiezile petrecute la ea acasa mancand bomboane ( preferatele ei, alea care se topesc si au crema in mijloc), band ciocolata calda si povestind cate-n luna si in stele; de diminetile de primavara, vara, toamna, iarna, cand o asteptam cate 5 min ca sa mergem impreuna la liceu; de petrecerile, plimbarile, testele de la scoala si tot ce faceam cu ea, pentru ea, alaturi de ea. Nu stiu daca ai simtit vreodata ca iubesti un om atat de mult incat ai putea face orice pentru el. E sentimentul acela total, care te integreaza si in interiorul caruia nu mai exista altceva decat frumusetea si armonia a doua caractere distincte care au invatat sa se imbine, formand unul.


Da, ai dreptate, cuvintele mele sunt atat de nepricepute in a zugravi tot ce mi se perinda prin fata ochilor atunci cand o evoc pe Tina, incat o sa trec sub tacere "viata noastra", ca sa ramana doar a noastra; si ma opresc aici.

miercuri, 13 mai 2009

Nino



Zilele trecute vorbisem la telefon cu un prieten foarte drag si neasteptat de apropiat, avand in vedere ca nu ne-am vazut de peste 4 ani. Tipul despre care iti spun face parte dintre cei cativa oameni care mi-au marcat existenta in cel mai bun si mai frumoos mod posibil. M-a ajutat sa-mi creez stalpi de sustinere in perioadele in care pluteam deasupra unor ape tulburi; mi-a devenit prieten si punct de referinta in momentele in care atingeam fundul propriilor neguri; a stiut mereu ce si cum sa-mi spuna ca sa ridic fruntea din nisip si sa vad ca soarele inca mai straluceste pentru mine.

Intalnirea nostra a fost o coincidenta sau un lucru hotarat de cineva de sus pentru mine. Nu-ti spun intreaga poveste pentru ca vreau sa o pastrez intacta, ca pe o punte de legatura, ca pe ceva doar intre mine si el; iti spun numai ca tot ce am povestit noi atunci mi s-a intiparit adanc in minte si mi-a folosit in tot acest timp. Si inca ma mai ajuta. Presupun ca te-am facut curios sa stii cine e, desi citind randurile de mai sus ti-ai dat seama; insa pentru ca toate cele pe care ti le-am spus trebuiau sa poarte un nume, acesta e Nino Nonis. E cel mai bun MC din cati cunosc eu; si ca sa te convingi ca nu spun asta pentru ca e prietenul meu, intra aici: http://www.nino-nonis.ro/

Da, in timp ce-ti vorbeam, ma gandeam ca urmatoarele postari vor fi despre oamenii mei. E timpul sa le amintesc cat de importanti sunt pentru mine. Merita asta. E timpul pentru Prietenie.

vineri, 1 mai 2009

Au innebunit salcamii



Primul gand care mi-a venit in minte in dimineata asta in care stateam pe balcon cu o cana de ceai in fata (mai nou, ceaiul e la marea cinste a stomacului meu nazbatios) si cu niste cursuri absolut plicisitoare in maini, a fost " Au innebunit salcamii! Si tu-mi ceri sa fiu cuminte..." Asta din cauza copacilor care se miscau intr-un balans frenetic si isi contorsionau ramurile in toate felurile.


Nebunia lor era atat de fascinanta incat m-am oprit si ma uitam la ei. Vantul facuse ca totul sa o ia razna in jur. Respiratia oamenilor se contopea cu praful ridicat in aer; fetele lor erau pictate cu ingrijorare, tristete si particole de materie poposite din intamplare pe nas, pe buze, pe gene, pe degete... Iar TU, oricine ai fi, imi ceri sa fiu cuminte. Sa-mi beau linistita ceaiul, sa invat ineptiile unora care nu si-au gasit altceva mai important de facut decat sa le scrie, sa contemplu de la fereastra la agitatia de afara, sa gandesc frumos si pozitiv, sa continui sa privesc la nori jucausi, sa rambesc soarelui aidoma unui prieten pe care nu l-am mai vazut de ani, sa ma prefac a nu auzi cum gandurile mi se izbesc de peretii mintii, producand scantei, sa ma mint ca nu simt cum imi vine sa las balta tot si sa plec unde-oi vedea cu ochii...


Au innebunit salcamii... iau TU nici macar nu esti aici ca sa-i vezi...