Motivatie

Daca m-ai cautat pe 7 si nu m-ai gasit, sa stii ca n-ai fost singurul. Pe langa tine au mai fost si altii, cu care am vorbit abia pe 8. Asa m-am hotarat eu anul acesta: sa vorbesc pe 7 doar cu familia. Restul a ramas pentru 8.

In ciuda a ceea ce ai putea crede, ziua de marti a fost foarte senina, din toate punctele de vedere. Mi-a placut mult! De ce? Pai, in primul rand, am facut tot ce am avut eu chef. In al doilea rand, pentru ca m-a incercat o stare de pace si de impacare cu universul, stare pe care n-o mai simtisem de cativa ani.

Stii ce am constatat? Ca din an in an sunt tot mai putini cei care ma suna pe 7. Cred ca pana la sfarsit nu va ramane nimeni. Dar nu asta e important, ci faptul ca in fiecare an apar 1, 2 persoane noi care tin sa-mi spune ceva anume. Si asta e bine.

Una peste alta, m-am ales cu cu ceainic chinezesc superb, cu o pereche minunata de cercei, si , indeosebi, cu multa iubire.

Ceva romantic

Nu stiu tu cum este in seara asta, dar eu simt nevoia de ceva romantic. Poate din cauza ca este atat de urat afara, sau poate ca pur si simplu am nevoie.

Asa ca uite o poezie pe care, sunt sigura, ai auzit-o cantata de nenumarate ori. Dar poate ca n-ai citit-o niciodata, lasand muzica din minte sa-ti acompanieze lectura.

Iubito, cata lume intre noi

Numaratori de ploi din doi in doi

Si dintr-un ochi de dor necunoscut,

Cate zapezi pe buze ne-au crescut…

Asculta-ma si lasa-ma sa strig

Mi-e frica de-ntuneric si de frig

Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit

Cine-a iubit frumos, cine-a gresit

Cine-a facut spre noapte primul pas

Cine-a plecat din joc, cine-a ramas

Cine si-a smuls peretii rand pe rand

Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gand

Cine a pierdut si cine a castigat

De toate inlantuit sau dezlegat

Cine-a crezut mai mult in celalalt

Sub cerul prea strain si prea inalt

Cand am sa uit cum suna glasul tau,

Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau

Si cum sa pot sub stele innopta

Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

Numaratori de ploi din doi in doi,

Iubito, cata lume intre noi.

( "Scrisoare de bun ramas" - George Tarnea)

Poeme unghiulare

In postarea acesta dau curs liber starii mele actuale si vreau doar sa cititi o poezie si sa va ganditi pentru doua minute la cel care a scris-o. In memoriam:

" cat de bland poate fi vantul!

e sfantul navod din care amintirile scapa,

se duc, raman vii ca o otrava sau ca

o apa

inselatoare ("tot mai mare si mai mare").

sa-ti fie rusine oare ca ai ramas

un copil cam trecut,

ca n-ai tipat, ca ai tacut vinovat

cand te-ai nascut?

exista o fraza care-ti place:

"am trait tot ce am avut de trait."

"Vrei sa fii miliardar?"

publicul tace.

prietenul tace.

femeia divorteaza si tace.

nu cerul, ci pamantul e clar.

odata concursul sfarsit,

lumea zace.

("dar chiar nu mai ai nimic de trait?"

se intraba concurentul tampit.)

tocmai cand( ii rasarise in minte raspunsul)

se gandea

ca-i destept

o vesteda roza ( figura poetica)

si-o lopata de tarana (concret)

ii cazura pe piept.

adagio

se spune ca inima e atat de plina

de ceva si de sange

incat viermele, pentru o clipa, pregeta,

plange, musca

si, de amaraciune,

se-ntoarce spre a pieptului cusca."

Noi si iubirea

Vroiam sa te intreb daca nu ti se pare exagerat tot tam tam-ul care se face odata cu Valentine's Day sau chiar Dragobete!? Mie mi se pare prea mult, cu toate ca ma uit putin la televizor si deloc in presa.

Ma ingrijoreaza snobismul oamenilor care simt nevoia de a arata prin cadouri scumpe si fanfaronada cat de mult le pasa de fiinta de langa ei. Se concentreaza asa de mult la cum sa-si manifeste dragostea incat, pe parcurs, uita de unde au plecat si de persoana de langa ei. Un tip spunea la radio intr-o zi ca sarbatoarea asta este doar o chestiune de marketing, si are dreptate. Sunt curioasa cati dintre indivizii care alearga dupa cadouri de Valentine's se gandesc intr-o dimineata sa ii spuna iubitului sau iubitei cat de mult conteaza pentru ei ca nu se trezesc singuri si ca are cine sa ii tina de mana cand viseaza urat sau ca cineva ii asteapta sa se intoarca acasa.

Marturisesc faptul ca nu am sarbatorit nimic si nici n-o s-o fac. Paradoxal, atunci cand nu aveam cu cine, imi doream sa primesc daruri sau sms-uri. Iar acum, cand as avea cu cine, mi se pare o idiotenie. Ar trebui sa ne gandim mai des la iubire si la cine se trezeste langa noi in fiecare dimineata, nu? Hai sa iubim, nu sa vorbim.

Maitre

Asta e ceva e ar fii trebuit sa fac de mult. E tributul meu pentru cineva mult iubit.

" Ardem intens, la fel, dar foarte deosebit. Suntem alaturi mereu, si departe intotdeauna. Luminam fiecare dupa puterile sale, cautanndu-ne printre nopti inexistente sau amanate. Si, iti jur, toate acestea trebuie sa poarte un sens. Pentru ca nu putem fi semne zadarnice ale unei treceri fara petrecere." (Maitre aime)

Un lucru deosebit

Am revenit dupa o absenta de o saptamana si jumatate din insemnarile caietului foileton cu iz de jurnal on line. In tot timpul asta am ratacit mai mult aiurea prin circul dambovitean din care n-am reusit sa scap week-end-ul trecut, din nefericire pentru mine.

Ca sa trecem in revista lucrurile care mi s-au intamplat, am inceput practica la CharityGift.ro, un magazil on line de unde poti sa cumperi o multime de lucruri interesante si dragute, iar o parte din valoarea produselor sunt directionate spre fundatii si implicit, spre oamenii care au nevoie de bani. Partea ce mai frumoasa este ca totul se bazeaza pe voluntariat. Inainte sa le trimit CV-ul meu, m-am uitat pe site si am hotarat ca merita sa intru si eu in comunitatea lor fiindca acesta se bazeaza pe un principiu dupa care ma ghidez ce ceva timp: acela de a darui din prea plinul inimii tale, fara a astepta nimic inapoi. Trebuie sa ai incredere in legea compensatiei universale si in faptul ca astfel sufletul tau se va lumina cu un mm mai mult.

Eu spun ca impreuna se pot realiza niste lucruri bune, pozitive, care te ajuta sa iesi pentru o gura de aer, din mocirla banalitatii unei vieti pe care uneori te limitezi sa o traiesti ca o amiba. Hai, fa un efort si intra pe site. Ofera-ti ocazia de a vedea ceva deosebit!

Despre marturisire

Ma gandeam mai devreme la cat de bine poate face cuiva marturisirea. Inca din adolescenta frageda petrecuta in sanul lui Avraam cu nasul printre carti, am dar peste cel care a devenit scriitorul meu de capatai: Fiodor Mihailovici Dostoievski. In cartile lui am intalnit pentru prima data motivul literar al confesiunii. La inceput mi s-a parut usor patetic, in sensul american al cuvantului; dar forta si profunzimea ei a fost ca o lovire concomitenta peste fata a zeci de palmi. Internalizand-o si asumandu-mi calitatea de om si nevoia aferenta de confesiune, mi-am dat seama de adevarata sa importanta si greutate.

De ce greutate, m-ai putea intreba. Ei bine, pentru ca orice marturisire reprezinta o povara pe care cel care o face o transfera celui care il asculta, zambind la sfarsit fiindca se simte mai usor, mai eliberat. E ca pietroiul acela dintr-un monolog al "demonilor " lui Dostoievski, care iti atarna deasura capului si pe care il poti curma prin sinucidere. Sigur, aici te debarasezi de povara lui prin marturisire. Cred ca ea merita o atentie mai mare din partea ta fiindca e o forma de a crea punti intre suflete. Cu ea poti mangaia, elibera, apropia, empatiza si , pana la urma, fi un om viu, adevarat. Ai putea sa incepi citindu-l pe Dostoievski.

Da, pornisem discutia de la faptul ca mi-a fost asa de bine acum cateva zile, cand stateam la o terasa prin centru orasului si palavrageam despre o alta lume, aceea interioara, plina de imagini, vise ganduri si sentimente. Nimic nu poate fi mai dulce decat o marturisire in fapt de seara, in fata unei priviri cristalin de oceanice...

Radu

Cu acesta postare inchei darul facut Oamenilor Mei. Ca un perpetuum mobile ce va dainui in sufletul lor ceva timp de acum incolo, va voi povesti acum despre un prieten drag, de care ma leaga multe amintiri vii, frumoase.

Cand l-am vazut prima data acum trei ani la festivalul de teatru de la Vatra Dornei, am crezut ca e ceva neinregula cu el si am sperat ca nu va trebui sa-l vad prea mult; iar el a spus ca trebuie sa fiu o acritura(ei, una draguta, dar tot acritura!) :)) Insa au fost de ajuns cateva propozitii schimbate pentru ca intre noi sa se lege o prietenie stransa, pe care nici distanta, nici faptul ca ne vedem rar si putin nu a reusit sa o disipeze. Lucrurile care ne unesc acum si in alte vieti viitoare sunt : marea iubire pentru teatru, pentru literatura, pentru arta in toate formele ei; pasiunea pentru scris si dorinta profunda de a Cunoaste si de a Intelege, de a nu ucide cu mintea tainele pe care le intalnim "in flori, in ochi, pe buze ori morminte". Radu, ca despre el e vorba, e un actor minunat, extrem de talentat, cu atata energie si daruire pe scena incat putini sunt cei care il vad si care nu doresc sa-i stranga mana dupa spectacol. Aflati mai multe lucruri de aici http://ludic.wordpress.com/ sau de aici http://ludic.ro/.

De la Radu am invatat ce inseamna daruirea, iubirea pentru scena si pentru viata, bucuria de a trai, de a fii viu si mereu vesel. Si multe alte lucruri pe care , poate, o sa le aflii odata...

Da, iata ca aici se termina protipendata Oamenilor Mei, pe care vreau sa-i asigur, inca o data, de afectiunea si atasamentul, iubirea si daruirea cu care mereu o sa ma gandesc la ei si cu care o sa-i asez pe umarul meu drept. Ma inclin.

Oana

Acum, de pilda, iti vorbesc din fata unui calculator, acompaniata de finutul meu, bebe Cata. DA, am ajuns acasa dupa o luna de circul bucurestean si nici nu-ti poti inchipui cat de bine imi e! Asta e sanul Avramului meu, etern si minunat, indiferent de cat de blamat ar fi oraselul asta mic in care parca nu se intampla niciodata nimic.
Acum o sa-ti povestesc despre o alta prietena de a mea, care ieri m-a sustinut intr-0 chestiune delicata. Dar nu neaparat din cauza acesta am hotarat sa-ti vorbesc despre ea, ci pentru ca aseara, stand in compartimentul cuseta in drum spre Dorna, ma gandeam ca ea e printre foarte putinii oameni care ma primeste la el in casa cu mare drag; cu care pot sa stau de povesti doua zile fara a epuiza jumatate din subiecte; a carei mancare are acelasi gust ca aceea facuta de mama; care si-a luat responsabilitatea de sora mai mare, atributiune pe care si-o exercita cu mare umor : )). Oana, ca despre ea este vorba, alaturi de Gabi, iubitul ei, au fost alturi de mine de fiecare data, cu mult haz si iubire.
Pentru cum e ea si pentru cum ma face sa ma simt alaturi de ea de fiecare data cand ne vedem, ma inclin si o alatur celorlalti Oameni ai Mei. Cat de curand o sa o si vedeti intr-o fotografie atasata cuvintelor mele neinsemnate. Pana atunci, nu va ramane decat imaginatia pentru a va o contura pe Oana in minte... Ceea ce nu e putin lucru.

Nadina si eu

Am lipsit cam mult din peisajul propriului jurnal online, insa absenta e una motivata, te asigur. Gata, am terminat cu lamentarile si trec la urmatoarea persoana despre care vreau sa-ti povestesc.

Prima imagine care imi vine in minte despre intaia oara cand am vazut-o e de pe holurile liceului "Ion Luca", imbracata in negru, cu un pulover atarnand talamb si cu parul lung, desfacut. A doua amintire e de la teatru. Ne adunasem pentru "Vin americanii" a lui Dinu Mihai si am zarit-o intr-un colt, stat timid intr-un cot, cu privirea ratacind pe pereti fiindca nu cunostea pe nimeni din vechea distributie cu care mi-am facut eu debutul de amator in teatru: "Destepta pamantului" de Victor Ion Popa. Nici nu stiu exact cum s-a creat legatura dintre noi. Cred ca in cel mai firesc mod posibil. Si de atunci se permanentizeaza si se solidifica o prietenie de peste 3 ani, daca nu ma inseala memoria. De la Nadina, ca despre ea e vorba, am invatat ca nu trebuie sa te dai batut, sa renunti la planurile si la visele tale indiferent de obstacolele care ti se asaza in cale; ca intr-o mana de om incape un suflet de urias care poate darama orice ii apare in fata; ca trebuie sa Crezi ca sa ti sa se intample; si ca, asa cum imi spune cateodata: "Nu exista nu pot, exista nu vreau."

Am fost asa de mandra de ea cand am vazut-o la Iasi cantand pe o scena mare, in fata a catorva sute de persoane incat abia mi-am incaput in piele. Da, in caz ca am omis sa-ti spun, Nadina mea e un mare talent muzical, iar ca sa te convingi intra pe blogul Moldavia Folk din stanga paginii! O sa inchei istorioara cu un gest foarte dulce pe care l-a facut pentru mine: m-a asteptat la intoarcerea mea din Republica Moldova cu supa de pui, care avea gust exact ca cea de acasa, de la Dorna... Nici nu-ti inchipui cat de mult a insemna asta...

Gesturi si dragoste, din partea "Oamenilor Mei"...

Ana si eu

Continuand ideea, azi o sa-ti povestesc despre altcineva dintre "Oamenii Mei", alturi de care mi-am petrecut multe zile fericite.

Daca ai vedea-o pe strada, sigur ai intoarce capul dupa ea, intrebandu-te de unde a iesit tipa asta asa de frumusica si cum de ai ratat-o pana acum. Inca de la prima privire, iti inmoaie genunchii ochii aceia mari si blanzi; te debusoleaza zambetul sincer si strangerea puternica de mana atunci cand se prezinta. Ana, ca despre ea e vorba, e una dintre cele mai apropiate si mai dragi prietene, despre care am hotarat sa-ti vorbesc azi. Ne stim atat de bine incat de fiecare data cand ne intalnim la o sticla de vin rosu ( bautura noastra nelipsita de la fiecare intalnire de amor, cum bine am numit -o noi ), nu e nevoie de multe cuvinte pentru a se infiripa si a se revela legatura aceea la nivel spiritual pe care foarte putini o au, despre care multi nici nu-si imagineaza ca ar putea exista. Mi-e tare dor ( si stiu ca si tie, Ana, ti-e la fel) de discutiile noastre din dupa-amiezile lungi din perioada liceului, despre cate-n luna si-n stele; si mai mult despre ce si cate or mai fi prin sufletul omenesc; despre literatura ( de la antici pana la contemporani); despre filosofia lui Platon pana la Camus si Sartre (preferatii nostri)!; despre viata si moarte, iubire si prietenie - a noastra in mod special, care rezista si se fortifica odata cu trecerea timpului, in pofida distantei, exact asa cum si anticipasem intr-o dupa-amiaza calda de vara, pe o banca, in parc. Si despre toate cate ne mai treceau noua prin minte.

In virtutea acelor vremuri si ale acelora care or sa vina; in virtutea tututror lucrurilor pe care ea m-a invatat si a prieteniei care ne uneste, pe amiaza aceasta i-0 dedic ei, asa cum ar fi trebuit sa fac mai de mult. Aceeasi dedicatie pe care i-am lasat-o pe cartea cu vorbe de duh spuse de Enstein, acum 1 an (iti mai aduci aminte?), o s-o scriu si aici. E dictonul care ne insufleteste de fiecare data cand ne apucam de scris. Da, o sa - ti spun doar atat: "Verba volant, scripta manet" .

Viata noastra. Tina

Cum aseara iti promisesem ca o sa-ti mai povestesc despre "Oamenii Mei" si acum am cateva minute pana sa plec, pe dimineata asta o sa o sarbatoresc vorbind despre prietena mea de-o viata:Tina. E cea mai lunga relatie de prietenie pe care o am: generala, liceu, facultate. Insumate, dau cam 10 ani. De multe ori glumeam spunand ca suntem ca intr-o casnicie, ne cunostem prea bine si ne iubim prea mult ca sa lasam ceva sa intervina intre noi. Nu ne-am certat niciodata.

Nu pot sa-ti enumar toate lucrurile pe care le-am invatat de la ea. O sa-ti spun doar ca am crescut impreuna si am invatat sa ne respectam parerile, chiar daca nu eram de acord cu ele; sa ne sprijinim si sa ne sustinem reciproc. De la ea am invatat ce inseamna prietenie, iubire, rabdare, intelegere si multe multe altele. De multe ori mi-e un dor ingrozitor de dupa-amiezile petrecute la ea acasa mancand bomboane ( preferatele ei, alea care se topesc si au crema in mijloc), band ciocolata calda si povestind cate-n luna si in stele; de diminetile de primavara, vara, toamna, iarna, cand o asteptam cate 5 min ca sa mergem impreuna la liceu; de petrecerile, plimbarile, testele de la scoala si tot ce faceam cu ea, pentru ea, alaturi de ea. Nu stiu daca ai simtit vreodata ca iubesti un om atat de mult incat ai putea face orice pentru el. E sentimentul acela total, care te integreaza si in interiorul caruia nu mai exista altceva decat frumusetea si armonia a doua caractere distincte care au invatat sa se imbine, formand unul.

Da, ai dreptate, cuvintele mele sunt atat de nepricepute in a zugravi tot ce mi se perinda prin fata ochilor atunci cand o evoc pe Tina, incat o sa trec sub tacere "viata noastra", ca sa ramana doar a noastra; si ma opresc aici.

Ganduri despre tine

Ma intrebam aseara de ce ti se intampla, la un moment dat, niste lucruri asa de triste si de dificile incat simti ca deasupra ta atarna greu un pietroi sisific.Poate pentru ca viata te obliga sa platesti niste polite pe care i le datorai. Poate fiindca ca la sfarsitul chinului te asteapta ceva asa de frumos incat tot efortul de pana atunci a meritat.
Mi-a spus mie cineva, odata, ca viata iti da si lucruri urate pentru ca le poti duce si pentru ca trebuie sa te folosesti de ele ca sa cresti. Si ca lucrurile usoare sunt pentru prosti, iar cele grele si frumoase sunt pentru destepti. Mai citisem undeva ca trebuie sa faci bine din rau fiindca nu ai altceva din care sa-l faci. Cred ca exista un rost in tot ce ti se intampla si ca sa-l vezi trebuie sa te dai un pas in spate si sa privesti cu ochii minti, nu doar cu cei ai sufletului.
Mai cred ca tu poti sa duci mai mult decat iti poti imagina vreodata ca ai fi in stare. Asa ca hai, capul sus! Sigur ai pe cineva langa tine care sa te tina de mana si langa care sa inchizi ochii si sa spui ca vei reusi. Ca nu se poate altfel!