Citisem cu cateva zile in urma suplimentul de la Jurnalul National dedicat Ancai Parghel. Imi pare atat de rau ca a plecat intr-o lume mai putin vesela inainte de vreme... regret ca n-am avut ocazia sa o ascult si poate sa o cunosc... Dupa ce am inchis ultima pagina a ziarului am ramas suspendata undeva in aer, gandindu-ma la ce spusese candva maitre Vieriu, parintele meu spiritual, si anume ca suntem prea atenti la lumina si prea neatenti la iluminari. Cred ca Anca era un om iluminat. Oare cati dintre noi vor ajunge sa-si simta spiritul atat de liber incat sa poata Iubi neconditionat, sa poata Ierta tot si sa poata Crede? O intrebare pentru care inca mai caut raspuns...
M-a facut sa ma gandesc unde ma aflu eu pe drumul spre luminare; la cat mai am de mers si la cum a fost calatoria pana acum; la cat de importanti sunt Oamenii pe care ii primesc drept cadou din cand in cand, atunci cand mai ratacesc drumul; la cat de norocoasa sunt ca nu calatoresc de una singura, ca inca mai am cui sa spun "te iubesc".
Habar n-am daca o sa ajung la iluminare, nici nu stiu daca merit asta. Stiu doar ca ma bucur de drumul pe care il fac... si ca inca mai pot sa sarbatoresc zambind diminetile senine si apusurile romantice fiindca am din ce in ce mai putine; ca inca mai pot Fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu