Gata. M-am hotarat sa nu ma mai lamentez atata ca nu ti-am povestit nimic de prea multa vreme. Asa ca o sa incep simplu, cu ceea ce vroiam sa-ti spun. E mai bine asa si mai practic.
Asadar, vorbeam cu cineva drag intr-o zi si ii spuneam ca uneori am nostalgia puternica a altor vremuri, trecute si mutate doar in carti. Nu poti sa-mi spui ca nu ai simtit niciodata ca parca sufletul tau a trait intr-o alta lume, intr-un alt timp, trecut sau poate paralel cu acesta, si ca ai vrea mult de tot sa te reintorci in el, fara sa te uiti inapoi. Priveste adanc in sufletul tau si o sa vezi ca asa e. Ei, uite asa simt eu o puternica nostalgie pentru perioada interbelica si pentru atmosfera si felul de a vietui si de a visa din vremea aceea. Iar asta nu e singura dintre ele...
Ma intreba zilele trecute tot cineva drag inimii mele de ce plang. De ciuda si de neputinta, a venit raspunsul imediat. De ciuda ca nu-mi traiesc viata in totalitate asa cum vreau, ca tot felul de cauze exterioare imi pun piedica, ma trag, ma imping, ma izbesc intr-o parte si in alta, numai sa nu ma lase sa fac ce imi doresc. Tot lui ii spuneam ca nu mai vreau sa stau in bordelul asta imens, ci undeva unde sa simt ca imi traiesc intr-adevar viata, nu ea ma traieste pe mine, asa cum se intampla aici aproape in fiecare zi. De ce nu pot sa stau undeva, oriunde, cu cine mi-e drag sa traiesc, si sa scriu? Sa scriu asa cum n-am mai scris de mult. Si sa citesc...sa citesc... sa citesc...
Da, ai dreptate. Multe intrebari si o mana de nemultumiri incolacite in suflet. Se pare ca inca mai am de crescut. Iar Intelepciunea e din ce in ce mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu