Nadina si eu

Am lipsit cam mult din peisajul propriului jurnal online, insa absenta e una motivata, te asigur. Gata, am terminat cu lamentarile si trec la urmatoarea persoana despre care vreau sa-ti povestesc.

Prima imagine care imi vine in minte despre intaia oara cand am vazut-o e de pe holurile liceului "Ion Luca", imbracata in negru, cu un pulover atarnand talamb si cu parul lung, desfacut. A doua amintire e de la teatru. Ne adunasem pentru "Vin americanii" a lui Dinu Mihai si am zarit-o intr-un colt, stat timid intr-un cot, cu privirea ratacind pe pereti fiindca nu cunostea pe nimeni din vechea distributie cu care mi-am facut eu debutul de amator in teatru: "Destepta pamantului" de Victor Ion Popa. Nici nu stiu exact cum s-a creat legatura dintre noi. Cred ca in cel mai firesc mod posibil. Si de atunci se permanentizeaza si se solidifica o prietenie de peste 3 ani, daca nu ma inseala memoria. De la Nadina, ca despre ea e vorba, am invatat ca nu trebuie sa te dai batut, sa renunti la planurile si la visele tale indiferent de obstacolele care ti se asaza in cale; ca intr-o mana de om incape un suflet de urias care poate darama orice ii apare in fata; ca trebuie sa Crezi ca sa ti sa se intample; si ca, asa cum imi spune cateodata: "Nu exista nu pot, exista nu vreau."

Am fost asa de mandra de ea cand am vazut-o la Iasi cantand pe o scena mare, in fata a catorva sute de persoane incat abia mi-am incaput in piele. Da, in caz ca am omis sa-ti spun, Nadina mea e un mare talent muzical, iar ca sa te convingi intra pe blogul Moldavia Folk din stanga paginii! O sa inchei istorioara cu un gest foarte dulce pe care l-a facut pentru mine: m-a asteptat la intoarcerea mea din Republica Moldova cu supa de pui, care avea gust exact ca cea de acasa, de la Dorna... Nici nu-ti inchipui cat de mult a insemna asta...

Gesturi si dragoste, din partea "Oamenilor Mei"...