Stii ce vroiam sa iti spun de cateva zile si nu am reusit? Ca am facut un lucru inedit pentru mine: am zburat cu avionul pe aerodromul de la Clinceni!
Bine. Povestea de la inceput este asa: printr-o intamplare fericita, am vorbit cu un domn absolut deosebit si drag mie. La invitatia lui, am mers duminica dis-de-dimineata pe aerodrom. Inceputul zilei era reflectarea starii sufletului meu, intr-un tango matinal. Aerodromul nu era mare, dar plin de tot felul de avioane rabdatoare si colorate. Pana sa se risepasca ceata, am asteptat. Insa caldura soarelui si duiosia alabastra din spatele unor ochelari a facut ca timpul sa ne zboare printre gene. Nici un zgomot. Doar doua voci alaturi de doi caini jucausi.
Din cauza fricii mele ancestrale, n-am reusit sa fac decat doua ture scurte cu avionul. Puteam sa fac cateva fotografii, dar eram mult prea ocupata sa strang cu putere marginile scaunului pe care stateam. Ei, si daca ma intrebi ce anume s-a afundat in baierele sufletului, o sa-ti raspund: un nod cu fluturi in stomac, o ceata revelatoare de astii, o strangere puternica de mana, mult drag ascuns dupa niste ochelari, o imensa teama si cel mai statornic brat care ar putea exista vreodata.
Restul ramane poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu