Da, asa e. Recunosc si imi fac mea culpa. N-am mai scris de nepermis de multa vreme. Asta fiindca am fost acasa si m-am bucurat de vacanta, fara raspuns la mail-uri, convorbiri nesfarsite pe Mess si prostioare de genul acesta.
Nu prea stiu ce pot sa-ti spun acum, dupa ce m-am dezmeticit putin in zumzetul innabusitor din orasul gri - prafuit. Dupa cum te-ai obisnuit, nu pot sa scriu decat despre mine si, uneori, despre ceilalti; pentru ca nu ma pricep sa vorbesc decat despre lucrurile pe care le cunosc ( din ce in ce mai putine, din pacate). Din rubrica " Ce-am mai invatat noi in ultima vreme" , marturisesc faptul ca am inteles, cam tarziu, ce inseamna cinci minute de fericire linistita, in compania persoanei care iti e atat de draga incat uneori ti se opreste respiratia cand te ia de mana. Am savurat cu toata fiinta momentele petrecute alaturi de ai mei, in care m-am simtit ca la patru ani, protejata si foarte iubita. Stii, sentimentul acela ca te reintorci la copilaria pe care o credeai de mult pierduta; iar cand o regasesti, ori cand ti se iveste de undeva din strafundurile sufletului, parca nu-ti vine sa crezi...
M-am bucurat mult sa stau in preajma oamenilor mei, dragi si apropiati. Am primit mult in saptamanile astea in care am lipsit de pe jurnalul on line. Am dat la fel de mult si am sarbatorit diminetile insorite alaturi de pasarile care imi cantau la geam si dupa-amiezile caldute jucandu-ma cu finutul meu ( bebe Cata), care are 5 ani si cu care ma mandresc. E un copil destept si frumos. Poate o fi semanand cu mine...
Da, o vacanta meritata. Putin dureroasa, dar plina de farmec.
