Cluj

S-a intamplat sa fie tacere pe acest pseudojurnal online fiindca n-am avut timp de el. O renovare prin casa, o durere de stomac, o plecare la Cluj, o extractie de masea, toate m-au impiedicat sa iau legatura cu tine.
Acum sunt la Cluj, un oras in care mi-ar placea sa traiesc pentru ca oamenii de aici, chiar si cand se grabesc merg incet, chiar si cand nu mai pot de nervi, vorbesc molcom. Paradoxuri frumoase si haioase, in definitiv. Iti scriu acum de la un birou de camin studentesc. Pe fereastra se vad niste copaci falnici si niste politisti jalnici.
Iti doresc vacanta, concediu, week-end frumos linistit. Sa ne vedem cu zambete la colturile buzelor data viitoare.

Dimineti mai (ne)prietenoase

In caz ca nu te-ai uitat azi pe fereastra sau in cazul fericit in care stai in alt oras, te anunt ca afara e lapovita. Dupa cele aproape 20 de grade de ieri, cred ca azi sunt doar vreo 2. Ce trist!

In alta ordine de idei, atunci cand ai chef de o pauza activa, iti recomand sa citesti asta: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=318&cmd=articol&id=12679 sau, in caz ca nu ai l-ai descoperit inca, "Atlasul de mitocanie urbana". Merita sa-ti delectezi mintea cu altceva decat prostiile pe care, intr-un fel sau altul, esti obligat sa le citesti. Si daca te-a pocnit in dosul capului o migrena mai breaza decat a mea, atunci contracareaz-o cu ceva simpatic, asociat cu un ceai aromat cu lapte.

Asadar, pana la o proxima intalnire, iti doresc lectura placuta si iti spun ca daca esti prea ingrozita de ce anume vezi pe geam, nu ezita sa inchizi ochii si sa calatoresti spre alte taramuri mai prietenoase.

Investing in spring

Profit de o idee care mi-a venit subit si va urez voua, cititorilor mei, o primavara minunata!

Va doresc sa zambiti mai des, sa va bucurati de soare si de cei dragi care va tin de mana sau va suna din cand in cand, ca sa vada ce mai faceti. Hai sa facem din primavara asta una din care sa ne amintim mereu!

Va imbratisez, cu drag!

Noi si iubirea

Vroiam sa te intreb daca nu ti se pare exagerat tot tam tam-ul care se face odata cu Valentine's Day sau chiar Dragobete!? Mie mi se pare prea mult, cu toate ca ma uit putin la televizor si deloc in presa.

Ma ingrijoreaza snobismul oamenilor care simt nevoia de a arata prin cadouri scumpe si fanfaronada cat de mult le pasa de fiinta de langa ei. Se concentreaza asa de mult la cum sa-si manifeste dragostea incat, pe parcurs, uita de unde au plecat si de persoana de langa ei. Un tip spunea la radio intr-o zi ca sarbatoarea asta este doar o chestiune de marketing, si are dreptate. Sunt curioasa cati dintre indivizii care alearga dupa cadouri de Valentine's se gandesc intr-o dimineata sa ii spuna iubitului sau iubitei cat de mult conteaza pentru ei ca nu se trezesc singuri si ca are cine sa ii tina de mana cand viseaza urat sau ca cineva ii asteapta sa se intoarca acasa.

Marturisesc faptul ca nu am sarbatorit nimic si nici n-o s-o fac. Paradoxal, atunci cand nu aveam cu cine, imi doream sa primesc daruri sau sms-uri. Iar acum, cand as avea cu cine, mi se pare o idiotenie. Ar trebui sa ne gandim mai des la iubire si la cine se trezeste langa noi in fiecare dimineata, nu? Hai sa iubim, nu sa vorbim.

Veacul secundei

Se trezeste dimineata zambind dulce la soarele caldut, ce o scalda in lumina. Cu raze timide se joaca pe pielea ei fina, deseneaza aiurea forme geometrice abstracte. Pare a nu avea un scop anume. O face asa, doar de amuzamentul jocului. Pe chipul inca somnoros ii apare un suras abia conturat. Inchide ochii la loc. Ii pare rau ca visul s-a terminat ...Era atat de placut in lumea aceea asa diferita de asta... Se facea ca era alaturi de barbatul acela cu privirea oceanica si maini puternice, cu care se intalnise cu o seara inainte.

Mda, intalnirea de aseara... Il asteptase mult fiindca gresise drumul spre ea. Il asteptase nerabdatoare, cu inima palpitand intr-un dans frenetic. Il asteptase luandu-si o mina serioasa, preocupata. Doar ochii ii scaparau de sub borul palariei negre pe care si-o potrivea mereu pe frunte. Il asteptase inca de dimineata... acum era seara si fiecare celula din trupul ei vibra, urla, tropaia. O nerabdare viscerala ii strabatea corpul, o mie de ganduri o strabateau ca niste sageti de jad. Totul se precipita in mintea ei cu o viteza uimitoare. Doar timpul parea ca se opreste, ca se agata de fiecare secunda nelasand-o sa plece, ca prelungeste asteptarea la infinit, facand-o de nesuportat.

Asta pana l-a zarit sosind. Un zambet a fost de ajuns. Fata i s-a iluminat. Noptea s-a umplut de culorile curcubeului. Tot ce simtise pana atunci disparuse ca si cum nici n-ar fi existat. Poate ca, intr-adevar, nimic n-a existat pana in clipa in care, la orizont, s-a vazut marea...