Putina poezie

N-am mai scris nimic in ultimele doua saptamani pentru ca am fost destul de ocupata cu sesiunea, care a trecut. De acum sunt curioasa sa vad cum a trecut. In rest, prea multa prostie si nesimtire, exagerat de multa rautate. Sper ca pamantul sa isi faca o epurare cu de la sine putere, ca alta solutie nu vad pentru a nu sucomba.

Si cum nimic nu e mai bun intr-o dimineata rece de ianuarie decat putina poezie, iata ce am gasit:

Indoiala
Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Incearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,

Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

Prezent
Grabite ca si apa si repezi ca un vant
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si totusi, doua zile indiferente-mi sunt:

Ziua de ieri si ziua care-o sa vina maine.

Cluj

S-a intamplat sa fie tacere pe acest pseudojurnal online fiindca n-am avut timp de el. O renovare prin casa, o durere de stomac, o plecare la Cluj, o extractie de masea, toate m-au impiedicat sa iau legatura cu tine.
Acum sunt la Cluj, un oras in care mi-ar placea sa traiesc pentru ca oamenii de aici, chiar si cand se grabesc merg incet, chiar si cand nu mai pot de nervi, vorbesc molcom. Paradoxuri frumoase si haioase, in definitiv. Iti scriu acum de la un birou de camin studentesc. Pe fereastra se vad niste copaci falnici si niste politisti jalnici.
Iti doresc vacanta, concediu, week-end frumos linistit. Sa ne vedem cu zambete la colturile buzelor data viitoare.

Dimineata

Iti scriu cu laptop-ul in brate, stand pe un pat strain in asteptarea unor domni care sa constate o lucrare la instalatia de gaze. O favoare pentru cineva drag. Sunt singura in apartamentul incins de caldura, asteptand seara pentru a purcede spre alt drum. Da, de pe un drum pe altul. Cineva ma intreba daca nu mi-e greu. I-am spus ca nu, ca inca sunt tanara. Poate mai tarziu. Daca eu ma plang, atunci ce sa mai spuna prietena Stefana care azi e la Reghin, maine la Bucuresti, poimaine la mare si in urmatoarea zi la Timisoara. In ritmul asta se va putea transforma in Fantomas: va aparea de unde te vei astepta mai putin!

In alta ordine de idei, frumos mai este la Dorna! Cu toate lipsuriel ei si unele lucruri facute dupa perceptul romanesc: " Varuit pe necarpit/ Bine Doamne c-am gatit!" , tot e super fata de jegul asta de Bucuresti, care duhneste si isi imprastie mizeria peste tot. Asa loc, asa oameni. Sigur, fara sa generalizam. Dar stii si tu ca am dreptate.

Ma lupt cu o cascada de cascaturi ca sa inchei postarea si sa-ti spun, poate, un loc comun, insa care completeaza ce ziceam mai inainte, si anume ca viata asta trece mult prea repede ca sa te complaci in banalitate; du-te si fa exact ce ai tu chef. Habar n-ai cu cate zile ai fost daruit de sus...

Dimineti mai (ne)prietenoase

In caz ca nu te-ai uitat azi pe fereastra sau in cazul fericit in care stai in alt oras, te anunt ca afara e lapovita. Dupa cele aproape 20 de grade de ieri, cred ca azi sunt doar vreo 2. Ce trist!

In alta ordine de idei, atunci cand ai chef de o pauza activa, iti recomand sa citesti asta: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=318&cmd=articol&id=12679 sau, in caz ca nu ai l-ai descoperit inca, "Atlasul de mitocanie urbana". Merita sa-ti delectezi mintea cu altceva decat prostiile pe care, intr-un fel sau altul, esti obligat sa le citesti. Si daca te-a pocnit in dosul capului o migrena mai breaza decat a mea, atunci contracareaz-o cu ceva simpatic, asociat cu un ceai aromat cu lapte.

Asadar, pana la o proxima intalnire, iti doresc lectura placuta si iti spun ca daca esti prea ingrozita de ce anume vezi pe geam, nu ezita sa inchizi ochii si sa calatoresti spre alte taramuri mai prietenoase.

Revenire

A trecut o luna de cand nu am mai scris nimic in asa - zisul jurnal on line. Am facut o pauza si a fost foarte bine. Acum sunt inapoi in imensul asta bordel. E 7:25 si cum nu pot sa dorm ( de parca m-ar mai surprinde intr-un fel ), m-am gandit ca ar fii bine sa-ti mai povestesc cate ceva; repede fiindca indata trebuie sa plec catre facultatea lui Peste Prajit, sa vad ce-o sa mai fie si anul asta.

Despre vacanta, numai de bine! Una minunata dupa doi ani in care am tras ca un bou la jug, inca nu stiu sigur pentru ce. In lunile ce au trecut s-au intamplat multe lucruri, unele mai vesele, altele destul de triste. Despre ele promit sa revin in zilele viitoare, caci peste cateva ar fii mare pacat sa trec fara sa le pomenesc.

Una peste alta, trebuie sa ma pregatesc de plecare. Vroiam doar sa-ti spun ca am revenit. Nu cu forte proaspete, cum suna cliseul asta urat, ci cu dor de casa si de oamenii mei, cu sila pntru bordelul asta unde trebuie sa mai bantui vreo doi ani si cu o bocelcuta cu cateva vise si vreo doua sperante. Da, curaj, mi-as spune si ti-as spune la inceput de toamna ploioasa si neprimitoare.

Veacul secundei

Se trezeste dimineata zambind dulce la soarele caldut, ce o scalda in lumina. Cu raze timide se joaca pe pielea ei fina, deseneaza aiurea forme geometrice abstracte. Pare a nu avea un scop anume. O face asa, doar de amuzamentul jocului. Pe chipul inca somnoros ii apare un suras abia conturat. Inchide ochii la loc. Ii pare rau ca visul s-a terminat ...Era atat de placut in lumea aceea asa diferita de asta... Se facea ca era alaturi de barbatul acela cu privirea oceanica si maini puternice, cu care se intalnise cu o seara inainte.

Mda, intalnirea de aseara... Il asteptase mult fiindca gresise drumul spre ea. Il asteptase nerabdatoare, cu inima palpitand intr-un dans frenetic. Il asteptase luandu-si o mina serioasa, preocupata. Doar ochii ii scaparau de sub borul palariei negre pe care si-o potrivea mereu pe frunte. Il asteptase inca de dimineata... acum era seara si fiecare celula din trupul ei vibra, urla, tropaia. O nerabdare viscerala ii strabatea corpul, o mie de ganduri o strabateau ca niste sageti de jad. Totul se precipita in mintea ei cu o viteza uimitoare. Doar timpul parea ca se opreste, ca se agata de fiecare secunda nelasand-o sa plece, ca prelungeste asteptarea la infinit, facand-o de nesuportat.

Asta pana l-a zarit sosind. Un zambet a fost de ajuns. Fata i s-a iluminat. Noptea s-a umplut de culorile curcubeului. Tot ce simtise pana atunci disparuse ca si cum nici n-ar fi existat. Poate ca, intr-adevar, nimic n-a existat pana in clipa in care, la orizont, s-a vazut marea...